Acum

Cu inima pe scandura,
Si sufletul pe scara,
Impart lumii gresela ce am facut asta vara.

Trec si alerg , mai in sus,
Ma vreau plecand din card, 
Ajung sa ma rog sa nu respir la ce am tinut,
Ce am tinut la piept si m-a atins , 
Intrat in vene si iesit prin piele,
Ca o transpiratie filtrata de ale mele ganduri rele,

Cu noi in pat nu ne priveam,
Tineam sa nu alergam agale,
Prindeam sufletele in stransoare si capetele pe perne goale.

Un brat in celalalt cu urme, diminetiile aveau miros de brad,
Dar acum ne trezim fiecare in alt pat.

Dor

Poate ca nu iti mai pot spune noapte buna,
Caci noi nu mai suntem impreuna,
Nu ne mai auzim vocile sub clar de luna,
Dar ochii mei nu te vad a pleca,

Tu ai facut din mine un om,
M-ai luat de unde nu stiam ,
Dar eu nu am stiut a tine pasul;
Tu m-ai dus si mi-ai aratat curajul.

Poate ca nu iti mai pot strange pieptul,
Si nu mai pot a-mi trece degetele prin al tau par,
Insa nimic nu imi poate lua gandul,
Gandul zabmetului tau, care acum va fi tot mai rar.

Tu ai aprins si ai stins totul in mine,
Am fost unul si apoi am ajuns sa fim doi,
Fugit-am de noi poate, dar scuze nu imi cer,
Noi ne-am iubit si nu am cazut din nori.

Noi am gresit pe rand si apoi amandoi,
Singura cainta ce o vad ,  e ca nu ne-am urmat,
Nici unul pe altul, in viata in urma,
Bruma in ferestrele mele va dainuii.

Eu te-am purtat in mine fara urma de amar,
Eu te voi purta cu mine plin de dor

Tu

Cum poate știi, am început ca și icoane,

Simboluri pe pagini chiar aleatoare,

Eram un text în fața ta ,

Erai un rând , curând o voce în urechea mea.

Am fost amandoi spre despărțire,

Din fiecare se dezlipea câte o amintire,

A mea spre nord, a ta a dus-o mai la nord,

Dar am vorbit, fără să ne fi întâlnit.

Când tu ai mers spre casă, eu am mers spre nord,

Tu ai rămas acasă și au am mers în jos.

Mi-ai alinat fie ce seară,

Te-am primit în ceea ce am eu o cămară,

Iar tu mi-ai arătat fără șovăială,

Că tu ai în suflet ce căutam eu odinioară.

În preajma ta la primul ceas,

Mă simțeam ca și cînd am ingerat artificii

Trupul îți era stas, zâmbetul de la sosiri, în ale aeroportului trăiri,

Îl întrecea pe cel din pozele avute în priviri.

Iar eu, sunt cel ce ti-a văzut trupul dezbrăcat,

Eu știu ce și cum ești,

Eu am fost tânăr și tu în brațele mele .

Eu mă simt jos față de tine ,

Apar atât de mic când te văd pe tine ,

Îți simt puterea peste a mea

Și vreau să fiu vrednic de ea.

Chiar de lumea zice că nu e bine ,

Chiar de se uită pe stradă la mine ,

Eu, privirea mea este spre tine ,

Tu ești mai mult decât oricine !

Noapte de luni

Pe cont propriu  aș putea să fac orice, doar că,

Prietenii mei venind din spate,

Îmi zic să nu mai plec si voi fi bine.

Sunt așa cel care am făcut  cum am crezut mai bine,

Și mi-am luat în timp multe, nu spun că n-a fost iubire,

Am avut ochi doar pentru ..., și sper să fi beat ca mine,

Și toate ale mele nu mai sunt, pentru cum am refuzat.

Și o să mai plec , doar pentru c-am gresit să pleci ?

Și tu știi cum aș vrea să te găsesc !

Viața, trecem peste, doar împiedicat m-a sfâșiat,

Mă împiedic, când tu ești în zâmbet,

Când vei fi al meu,

Sunt în stare să aștept în a găsi alt loc,

Când eu plec, inima o iau cu mine mereu.

Beat ca mine, nu mă puteți păstra,

Stai cu mine, așa se zice,

Dar pe mine niciodată, nu voi sta.

Și de vineri seara încep să aștept,

Pentru că sensurile mele, pentru că simțurile mele,

Le-ai aruncat cu un gând , al meu!

Ia-mă singur , spune-mi prietenul,

Și știu din nou, eu cel pe prost,

Poate o să doară, unde doară doare la toți,  

Promite-mi că nu voi fi unde a fost fostul,

Pentru mine ai fost vreodată singur ?

Doar ciocănind în miez de iarnă,

Și adevărul este , mă pierd !

Viața la fel este , de dat în timp nu pot,

Repornire pe ambele fronturi , vin la viață.

Mereu singur stau să ascult muzică,

Zi că vei fi în brațele-mi,

Așa să-mi las speranțele în noaptea de luni,

Gândurile mele vin la omul care sper vei fi.

De o fi să fie !

Unde aș putea merge să te urmăresc,
și fug, fug mereu de mine ,
Dar când te văd sunt gata să înfrunt lumea,
și ai trecut prin ce-am trecut și eu.

Dacă mă pierd pe mine, mă găsesc în tine,
Aș vrea dacă te pierzi pe tine să te găsești în mine.


Nu chipul îmi place cel mai mult,
Ci zâmbetul ochilor tăi,
Și negarea adevărului mă face ,
Mă face să îți vreau a fi pace.

A fi cel ce te alină pe o canapea,
Fie ea nici prea fină,
Eu aș sta oricum , oriunde,
Să îți simt pacea în urlet .

A fi cel ce îți arată că nu patul contează,
Că nu banul mă cheamă,
Că atunci când te pun la colț,
Nu vreau să te agăț.

Dar mă eschivez în fața ta,
Mă simt mic în vocea ta, 
Nu sunt vrednic de privirea ta,
Și atunci ripostez , arăt că sunt prost în fața ta .

Nu gândesc, nici măcar odată ce îți zic,
De ce? De ce ?
Pentru că îți zic ce simt , iară simțurile mele ,
Ele au avut altă lege,
Alte veșminte , multă vreme.

Și nu m-am obijnuit să zic pe al nostru grai ,
Să zic cu înțelesuri puține că îmi ești drag .

Iară tu, vrednic și necumpănit,
Ridicat și într-un fel pentru mine neprihănit,
De o fi să fie vrem , a ne știi , a ne cugete,
De nu așa o fost să nu fie , mie nu îmi rămâne ,
Decât a cugete !